duminică, 18 decembrie 2011

Despre becurile pentru autoturisme

Becuri auto incadescente
Batranele becuri incandescente, ce produc energie electrica prin trecerea curentului electric printr-un filament de tungsten plasat in interiorul unui glob de sticla vidat, nu mai sunt in prezent folosite pentru farurile unui automobil, datorita performantelor care palesc in fata tehnologiilor mai noi. Cu toate acestea, ele sunt in continuare utilizate la scara larga pentru luminile secundare ale unui vehicul, precum semnalizarile, stopurile, pozitiile, etc.
Becurile auto cu halogen
Probabil de departe cele mai folosite becuri pentru farurile automobilelor din ziua de astazi sunt cele cu halogen. Acestea se aseamana mult cu cele incadescente, folosind acelasi filament de tungsten, dar aflat intr-un glob de sticla ce contine o serie de gaze, cel mai important fiind halogenul.
Avantajul becului halogen este simplu: filamentul poate ajunge la o temperatura mai mare, fara a se arde, intensitatea luminii produse fiind astfel mai mare cu 20-30% decat in cazul becului incadescent. In acest caz durata de viata a becului halogen este asemanatoare cu cea a unui bec incandescent, dar exista si becuri halogen ce produc o lumina ceva mai slaba dar au o durata de viata mult mai mare.
Becurile auto xenon
Spre deosebire de becurile cu halogen a caror functionare se bazeaza pe incalzirea pana la incandescenta a unui filament prin care trece curent electric, in cazul becurilor cu xenon lucrurile stau putin altfel.
La baza lor se afla tehnologia HID(High Intensity Discharge) ce consta in producerea unui arc electric in interiorul unui bec in care se afla gaz inert Xenon, impreuna cu o cantitate mica de saruri metalice halide (se pot vedea depuse in interiorul becului, cand becul este rece).
Pentru pornirea becului xenon acestuia i se aplica pe doi electrozi de molibden o tensiune de 23.000V, tensiune care amorseaza arcul electric si face ca gazul sa treaca in starea de plasma. Ulterior momentului aprinderii, tensiunea scade la o valoare necesara intretinerii arcului electric in interiorul becului xenon.
Avantajele si dezvatanjele becurilor xenon
Avantaje
- Intensitatea luminoasa este de 3 ori mai puternica decat in cazul becului cu halogen, fapt ce duce la marirea campului vizual pe timp de noapte
- durata de viata a unui bec cu xenon este de ~2500-3000 ore de functionare, mai mare decat in cazul becurilor cu halogen
- consuma mult mai putin (35W in comparatie cu 55W cat consuma un bec cu halogen)
- se poate alege o culoare convenabila (alb, foarte odihnitor pentru ochi sau albastrui, pentru cei care vor "culoare de xenon")
- degaja mai putina caldura decat un bec cu halogen
Dezavantaje
- becurile cu xenon costa mult mai mult decat cele cu halogen.
- becurile xenon montate ulterior pe masini care nu au un astfel de sistem din fabrica nu pot fi omologate
- becurile cu xenon se consuma in timp. Treptat, o data cu trecerea orelor de functionare, becul isi pierde din intensitatea luminoasa, inlocuirea lui fiind necesara
Becuri auto LED si NEON
Becurile LED pe automobile au aparut inca de la inceputul anilor 90, ele fiind cu adevarat vizibile odata cu aparitia Audi-ului A5.
Initial au fost implementate ca becuri pentru stopuri, datorita avantajelor lor: durata de utilizare foarte lunga, rezistenta la vibratii si la socuri si dimensiunea redusa. In timp am evoluat, in ultimii ani fiind folosite ca lumini de pozitie sau lumini de zi, o tendinta lansata de Audi cu modelul supersportiv R8. Pe viitor, becurile auto LED vor fi folsite si pentru luminile de noapte, in conditiile in care performantele lor luminoase vor creste.
Pe de alta parte, tuburile NEON au fost si ele folosite pentru destul de multe sisteme de iluminare, dar de cele mai multe ori doar in cadrul prototipurilor. Aceasta deoarce ele necesita o sursa de energie (balast-ul) care este mult prea costisitoare si energofaga pentru a fi rentabila. Desigur, daca nu au avut succes in sistemele de iluminat conventionale, Neoanele au prins foarte bine in sgementul tunning-ului auto, fiind folosite pe o scara destul de larga de catre preparatorii de automobile "custom made".
Becuri auto – Concluzii
In final, ramane la latitudinea fiecaruia ce fel de becuri vrea sa isi monteze pe propriul vehicul. Avantaje sunt si de o parte si de alta, la fel insa si dezavantaje. Cu toate acestea, nu se poate declara un castigator clar in lupta dintre becurile cu xenon si cele cu halogen. Din punct de vedere al efectului insa, cele de tip LED par a fi cu multe clase pentru contracandidate, mai ales pe noile Audi A4 si A5, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu